Relaţii bilaterale

Relaţii politice

România și Serbia beneficiază de o cooperare bilaterală excelentă continuând o lungă tradiție de relații de bună vecinătate exemplare. Dialogul politic la nivel înalt are o dinamică pozitivă şi o evoluţie ascendentă reflectată de ritmul vizitelor acoperind o varietate de subiecte și întregul spectru al relațiilor bilaterale, de la diplomație parlamentară, vizite de instituții specializate omoloage, vizite ministeriale, ale primilor miniștri, precum și ale președinților. Cea mai recentă vizită la nivel de președinte a fost vizita președintelui României, Klaus Werner Johannis la Belgrad în iulie 2015.

Persoanele aparținând minorităților naționale de pe ambele părți ale frontierei reprezintă o punte de legătură organică, iar menținerea identității culturale și lingvistice ale acestor comunități de minorități istorice este o preocupare constantă a autorităților guvernamentale ale celor două state.  Despre cadrul legislativ și instituțional din România http://www.dri.gov.ro/

Serbia a dobândit statutul de stat candidat la Uniunea Europeană în 2012 și a deschis negocierile de aderare în ianuarie 2014. România sprijină aspirațiile Serbiei de a deveni membru al Uniunii Europene, atât la nivel politic, cât și în mod concret prin punerea la dispoziția Serbiei a expertizei deosebit de relevante dobândite pe parcursul  propriului său proces de negocieri europene precum și după ce a devenit membru UE. Reflectând acest aspect, Fondul de Mobilitate al Agenției Române de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare este la dispoziția experților de ambele părți.

http://roaid.ro/post/fondul-de-mobilitate-pentru-experti-guvernamentali-228

De asemenea, în sprijinul consolidării capacității și accesibilității expertizei românești, a fost alcătuită prima bază de date de acest fel.  http://romanianexpertise.eu/

Romania și Serbia au o tradiție lungă de participare la numeroase formate de cooperare regională care oferă oportunitatea consolidării culturii multilateralismului prin identificarea și urmărirea intereselor comune. Printre acestea se numără formate de cooperare consacrate precum Comisia Dunării (http://www.danubecommission.org/dc/en/), Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est și Consiliul Cooperării Regionale (http://www.rcc.int/home), Inițiativa Central Europeană (http://www.cei.int/), Organizația pentru Cooperare Economică la Marea Neagră (http://www.bsec-organization.org/Pages/homepage.aspx)  sau formate mai noi precum Strategia pentru regiunea Dunării  (https://www.danube-region.eu/), precum și formate de cooperare tri- sau cvadrilaterală (RO-SRB-BG, RO-SRB-BG-EL).

În domeniul apărării, Începând cu 2009, Serbia participă ca membru cu drepturi depline în cadrul procesului de cooperare regională a SEDM (Reuniunea Miniștrilor Apărării din Sud-Estul Europei). România şi Serbia sunt parte la Acordul privind stabilirea programului ISIS (Implementarea Cerului Unic European în Sud-Estul Europei), semnat la Stockholm la 22 aprilie 2008.

România și Serbia sunt parte la Convenția de Cooperare Polițienească pentru Europa de Sud-Est.

Opinia consultativă formulată de România privind conformitatea cu dreptul internațional a declarației unilaterale de independență a instituțiiilor provizorii de auto-guvernare din Kosovo poate fi consultată la http://www.icj-cij.org/files/case-related/141/15616.pdf

MpRP a lansat pe 19 Februarie varianta actualizată a Ghidului Beneficiarului 2018

23.02.2018

Ministerul pentru Românii de Pretutindeni (MpRP) lansează astăzi, 19 februarie 2018, varianta actualizată a Ghidului Beneficiarului 2018! Acesta poate fi…

Atentionare de calatorie:

02.01.2018

Ambasada Romaniei la Belgrad a fost sesizata cu mai multe cazuri de autoturisme furate in statiunea montana Kopaonik din Serbia. Reamintim…

Programul de burse oferite de statul român, prin Ministerul Afacerilor Externe, cetăţenilor străini, pentru anul universitar 2018 – 2019

21.12.2017

Informații privind metodologia și documentele necesare pot fi obținute consultând link-ul http://www.mae.ro/node/10250 Dosarele pot fi depuse…